Destinatar: Cineva/Addressee: Someone

Dragă Cineva,

Aș avea ceva de spus?

Dar cui aș putea să-i spun? Oricui vrea să audă? Poate.

Și chiar dacă aș avea de spus ceva, ce?

Nu știu...poate una de pe aici, una de pe acolo, cine știe? Eu, cred. Ar trebui să știu, nu?

Doar scriu asta acum.

Păi...Poate dacă ți-aș spune ceva aș întreba cum ți-a fost ziua, pentru că știu că a fost cumva sau altcumva.

Dacă aș ști cu ce să încep aș face-o, dar am obiceiul să înșir viața în obiecte, în zâmbete sau evenimente mărunte pe care mi le scoate în cale viața. Dar mă lungesc în nimic din nou...o secundă, două, încă o secundă te rog...trebuie să las melodia pe care o ascult să îmi cuprindă sufletul ca să pot scrie așa cum „simt” atunci când mă plimb pe stradă-tu/eu- cu ritmul muzicii în urechi și atunci...atunci sufletul-știu că și al tău- se află într-o lume mai încăpătoare pentru detalii, pentru iubire, poate reușesc să scriu ceva. Doamne, iar aud acordurile acelea de chitară, armonie! Poate plictisesc...Ar trebui să îți spun ce vreau să spun, nu?

Ăăă...Ce vroiam să zic?

A,da!

Realitatea nu e acea realitate din poliester în care mergem la muncă, nu dormim bine noaptea din cauza grijilor sau a foilor ălora colorate, fie cum o fi pentru unii, dar tu și cu mine știm care e realitatea. Și fi sincer, în clipa asta știi la ce mă refer: ceva, acel ceva, dar știi tu mai bine. Nu vreau să spun că te cunosc „ca în palmă”, dar avem poate aceiași compoziție sufletească: Puțină iubire și un strop mai mare de frică, un praf de mulțumire și trei măsuri de „iedera gelosa”. Ha!... Ideea e că prospectul e același, dar cine ești, asta cam diferă de la un trifoi la altul, și totuși, cumva, tot la fel suntem, dar diferiți. Mai ești cu mine?

Sper că nu te-am plictisit, dar dacă da, stai chill. Nici eu nu prea știu ce fac.

Poate nu ajunge, dar privește în sus.

Vezi cerul?...

Și eu locuiesc sub aceiași boltă.

Realitatea asta e nimic față de realitatea din mintea ta, a mea sau al fiecărui om în parte.

Mor de somn!... Dar știi? A trebuit neapărat să-ți scriu, altfel m-aș fi lăsat pe „mâine” și vorba aia: „nu lăsa pe mâine ce poți face azi”.

Te las cu un gând:

Note de pian se lovesc în spațiul larg al imaginației, muzica dansează precum doi îndrăgostiți, lumina orașului e caldă- portocalie, iar vântul plăcut cu o tentă de iarnă în mirosul lui (sau al ei?). Oriunde ai fi și orice ai face, amintește-ți: azi e azi, iar mâine e un nou azi, ”ridică-te și umblă”.

Pe data viitoare.

Cu drag, Cinevacareteiubește.

***

Dear Someone,

Do I have something to say?

But to whom could I tell whatever I want to say? To whoever wants to hear? Maybe.

And even if I had something to say, what would it be?

I do not know ... maybe something from here, something from there, who knows? Me, I believe. I should know, right?

I'm the one writing this now, am I not?

Well ... Maybe if I would tell you anything, I would ask how was your day, because I know it was in a way or another.

If I knew what to begin with, I would do it, but I have the habit of speaking to much about life describing it in objects, in smiles or small events that fate put in front of me. I'm stretching myself in nothing again ... one second, two, one more second please ... I have to leave the song I`m listening to embrace my soul so I can write as the way I "feel" when I walk on the streets -you / me- with the rhythm of music in the ears and then ... then my soul-I know that yours too- is in a more comprehensive world for details, for love, maybe I can manage to write something. God, I hear again the guitar accords, harmony! Maybe I'm boring ... I should tell you what I wanted to from the start, right?

Aaa? ... What did I want to tell?

Oh, I remembered!

Reality is not that polyester reality in which we go to work, we do not sleep well at night because of worries or because of that colorful papers we need to live, as it is for some, but you and I know what reality is. And be honest, right now you know what I mean: something, that thing, you know better. I do not mean to say I know you "from head to toe". What I say is that we have the same soul compositions: a little bit of love and a drope of fear , a thank-you powder and three measures of "ivelia gelosa." Ha! ... The idea is that the prospectus is the same, but who you are, that differs from a clover to another, and yet, somehow, we are, but different. Are you still with me?

I hope I did not bored you to death, but if so, stay chill. I do not even know what I'm doing.

Maybe is not enough, but look up.

Do you see the sky? ...

I also live under the same blueness.

This reality is nothing compared to the reality of your mind, my mind or every individual`s mind.

I'm sleepy! ... But you know? I had to write this to you, or else I would have left it for "tomorrow" and you know what they say: "Do not let what you can do today on tomorrow."

I will leave you with a thought:

Piano notes striking in the wide space of imagination, the music dancing like two lovers, the city's light is orange and the pleasant wind has winter in its smell. Wherever you are and whatever you do, remember: today is today, and tomorrow is a new today, `get up and walk`.

                                                                     See you next time,

                                   Sincerely, Someonewholovesyou.